Fanii Oasis se plang de dificultati in procurarea biletelor

Anuntul privind concertele Oasis, dupa 15 ani de absenta, a provocat un entuziasm general printre fanii muzicii pop britanice. Insa procurarea biletelor s-a dovedit a fi o corvoada.

Platformele online care vand bilete au cedat; sute de mii de clienti au navalit, toti odata. Au fost puse in vanzare peste un milion de bilete. Pretul porneste de la 74 de lire sterline. Dar fanii au stat ore intregi ca sa poata intra pe site-urile de vanzari bilete. Unii reuseau sa intre, dar primeau mesajul ca mai au sute de persoane in fata si trebuie sa astepte.

„Am asteptat si cand sa ne vina randul, ne-au delogat. Asa ca nu am putut lua bilete. Eram asa de fericit de reuniunea trupei, de-abia asteptam sa-i vad” – povesteste Jamie Moreton, fan Oasis.

Formaţia brit-pop Oasis a anunţat că se reuneşte după o pauza de 15 ani provocata de neînţelegerile dintre fraţii Noel şi Liam Gallagher. Cei doi au hotărât să se împace şi pregătesc o serie de concerte pentru 2025.

Vor fi 17 spectacole, la Cardiff, Manchester, Londra, Edinburgh si Dublin, incepand cu 4 iulie, 2025.

„Nu am putut lua bilete. Sotia mea a incercat doua ore, unele site-uri pur si simplu nu puteau fi accesate sau, daca intrai, te aruncau imediat afara. Asa ca ne-am gandit ca asta e. Daca nu se poate, nu se poate. Sa se bucure altii. Chiar sper ca aceia care au apucat bilete sa se distreze bine” – povesteste un al fan.

MM

sursa foto: Rolling Stone