România leagă gazele de o bursă străină, fără influență locală

G Adaugă Indexstiri.ro ca sursă preferată în Google

De câțiva ani, valoarea uneia dintre cele mai importante resurse strategice ale României este dictată de o bursă din Viena – un spațiu de tranzacționare unde operatorii români nu au nicio expunere directă și niciun cuvânt de spus. Conectarea comercială a pieței interne de gaze la cotațiile Central European Gas Hub (CEGH) nu a fost însă rezultatul firesc al forțelor pieței, ci efectul direct al unei decizii administrative asumate de statul român. Dar ce înseamnă, de fapt, trădarea interesului național dacă nu tocmai decizia de a predai cheile propriei resurse unei burse străine?

Decizia din 2018 și consecințele ei

Totul a culminat în februarie 2018, când Agenția Națională pentru Resurse Minerale a ancorat prețul de referință al gazului românesc — cel după care se calculează redevențele datorate statului — direct de cotațiile de la Viena. Pretextul oficial a fost actualizarea unui preț de referință rămas blocat încă din 2008, o anomalie justificată prin decizii vechi ale Curții de Conturi și redactată convenabil cu sprijinul Universității Petrol-Gaze din Ploiești. Însă remediul a fost un act de capitulare: în loc să-și construiască un mecanism propriu, statul a preferat o dependență totală de extern, menținută ulterior cu o îndărătnicie suspectă.

În mediul energetic și prin coridoarele din Piața Victoriei, șoaptele erau însă mult mai directe: mulți susțineau fără ocolituri că pentru redactarea și adoptarea acestei ordonanțe s-au dat și s-au luat bani grei. A fost o simplă eroare administrativă sau un act calculat ale cărui dividende s-au împărțit pe sub masă?

Mecanismul economic rezultat este asimetric și profund dezavantajos în plan strategic. Cotațiile CEGH sunt modelate de cererea regională, importuri, stocuri europene, fluxurile de gaz natural lichefiat (LNG) și șocuri geopolitice. Deși România contribuie la acest ansamblu prin producție proprie, capacități de înmagazinare și fluxuri transfrontaliere, ponderea sa este mult prea mică pentru a mișca prețurile de la Viena. În schimb, efectul invers este total: orice fluctuație externă se transmite instantaneu în calculul redevențelor pentru gazul românesc.

Rezultatul este un paradox greu de explicat într-o analiză de suveranitate economică: România a ales prin decret administrativ să-și evalueze propria resursă naturală în funcție de o bursă străină, deși are producție internă masivă, infrastructură de transport, depozite și propriile platforme de tranzacționare.

Iluzia pieței locale: De la bursa de la București la gigantul TTF și misterul de la Viena. Pe hârtie, România are propriul său instrument de piață: Bursa Română de Mărfuri (BRM). Aici ar trebui să se întâlnească oferta producătorilor locali, cererea furnizorilor și necesarul de consum al pieței interne, prin contracte spot și produse forward.

Sursa anonima

Share on Facebook

Tweet

Save