Vacanţele în Antalya s-au scumpit anul acesta cu aproape 20%, dar, cu toate acestea, Summer Tour se aşteaptă să aducă în jur de 70.000 – 80.000 de turişti din România, potrivit directorului general al agenţiei de turism, Mahir Ahmetoglu.
„În toată lumea vorbim despre o inflaţie foarte mare, nu doar în Turcia. Turcia se integrează foarte bine în lume şi bineînţeles că şi aici avem o inflaţie foarte mare şi fiecare hotel încearcă să facă faţă. În primul rând, serviciile sunt foarte importante şi nu poţi să tai din servicii fiindcă pentru asta vin turiştii, până la urmă. În primul rând să ne gândim la raportul dintre preţ şi calitate, unde Turcia stă foarte bine. Fiecare turist poate să îşi găsească o vacanţă foarte frumoasă. Vom avea o creştere a tarifelor de vacanţă undeva la 20%, dar nu numai în Turcia, ci în toată lumea”, a spus acesta.
Mahir Ahmetoglu se aşteaptă ca în 2023 Antalya să fie vizitată de 70.000 – 80.000 de români aduşi doar de Summer Tour şi spune că s-a gândit să aducă în Turcia gastronomia românească, muzica românească, dar şi personal din România, pentru ca turiştii să se simtă cât mai bine.
„Noi suntem pe piaţă de peste 20 de ani. Acum 20 de ani am adus 1.200 de turişti (în Antalya – n.r.), anul acesta aşteptăm undeva la 70.000 – 80.000 de turişti doar din România. Dacă în 20 de ani am ajuns aici, încercăm să venim cu nişte oferte noi, adică să aducem gastronomia românească, să aducem şi personal din România, să aducem şi muzică românească. Summer Tour nu lucrează doar cu români, ci şi cu nemţi, cu polonezi, turişti din Azerbaidjan şi, atunci, aducem undeva la 800 şi ceva de mii de turişti/anual. Fiecare piaţă este foarte importantă pentru noi şi fiind o piaţă nouă înseamnă că trebuie să oferim un serviciu foarte bun şi, pentru noi, foarte important este ca turistul să fie mulţumit, pentru că el trebuie să vrea să se întoarcă la noi. Deci, nu putem să scădem sub standardul pe care am mers şi mergem de atâţia ani”, a susţinut acesta, la o întâlnire cu jurnaliştii români, organizată de agenţia de turism Paralela 45.
Stiri asemanatoare:
Leelo – soluția care eficientizează modul în care antreprenorii români își conduc afacerile
Pretul aurului si al argintului creste continuu
Netflix va difuza un film despre traditiile moldovenesti