
Hilary Swank, actrița americană premiată cu două Oscar, a anunțat miercuri că este însărcinată cu al treilea copil, la vârsta de 52 de ani. Vedeta, împreună cu soțul ei, Philip Schneider, va avea un nou copil, într-un moment în care viața sa personală și profesională pare să se alinieze perfect. Anunțul a fost făcut public printr-un videoclip postat pe contul său de Instagram, în care apare alături de soțul ei și de gemenii lor, Aya și Ohm, în vârstă de 3 ani. În clip, cei patru dansează în întuneric, având bețe luminoase prinse de corp, iar burtica de gravidă a actriței este vizibilă, cu conturul bebelușului tras cu ajutorul unor bețe luminoase. „Mulți oameni m-au întrebat ce proiect voi face în continuare. Acesta va fi lansat în decembrie”, a scris Hilary Swank în descrierea videoclipului, aluzie clară la data la care urmează să nască.
Swank a devenit mamă pentru prima oară la 48 de ani, iar acum, la 52 de ani, se pregătește să aibă al treilea copil. Cei doi copii ai ei, Aya și Ohm, au fost anunțați public pentru prima dată în octombrie 2022, în emisiunea „Good Morning America”, unde Hilary Swank a declarat: „Voi deveni mamă, și nu doar a unui copil, ci a doi”. „Nu-mi vine să cred”, a adăugat ea atunci. De atunci, actrița a vorbit deschis despre experiența de a deveni mamă târziu în viață și despre acceptarea schimbărilor care vin odată cu maternitatea. „Pentru mine, nu este vorba despre a reveni la forma fizică de dinainte de sarcină, ci despre a merge mai departe, îmbrățișând noile noastre corpuri și noile noastre versiuni”, a declarat ea anul trecut pentru revista Women’s Health.
Un fenomen în creștere în SUA
ABC News notează că sarcina lui Hilary Swank survine într-un context în care tot mai multe femei din Statele Unite aleg să aibă copii la o vârstă mai înaintată. În 2025, natalitatea a crescut în rândul femeilor cu vârste cuprinse între 30 și 44 de ani, în timp ce în cazul femeilor de 20 și ceva de ani aceasta a scăzut, comparativ cu anul precedent, potrivit datelor preliminare publicate de Centrul pentru Prevenirea și Controlul Bolilor (CDC) din Statele Unite. Hilary Swank, cu 52 de ani, se alătură unui număr tot mai mare de femei care aleg să aibă copii târziu în viață, demonstrând că maternitatea nu are o singură formă.
T. Lupu


E interesant cum Hilary Swank reușește să ne surprindă mereu. La 52 de ani, să devii mamă din nou, e ceva ce nu vezi în fiecare zi. Mă întreb cum se simte să jonglezi cu cariera și cu o familie atât de mare, mai ales în vremurile astea.