Cipru, Grecia și România: Când datoria statului amenință economiile populației

În martie 2026, Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) a emis un avertisment important privind vulnerabilitatea sistemului bancar românesc. Conform datelor prezentate, aproximativ 27% din activele băncilor din România sunt expuneri directe asupra statului prin titluri de stat și credite guvernamentale. În același timp, Luca Niculescu, coordonatorul procesului de aderare a României la OCDE, a subliniat obținerea a 24 dintre cele 25 de avize drept o realizare instituțională majoră. Totuși, aceste avize nu reduc datoria publică, nu consolidează automat capitalurile băncilor și nu garantează siguranța economiilor populației.

Experiența Greciei și Ciprului oferă lecții importante

Experiența Greciei din 2012 ar trebui să ofere o lecție clară. În acea perioadă, statul grec a restructurat obligațiunile deținute de creditorii privați, aplicând o reducere nominală de 53,5% a principalului. Această măsură a dus la pierderi semnificative pentru băncile grecești, care au fost obligate să se recapitalizeze. În același timp, statul a redus obligațiile financiare, dar a deteriorat patrimoniul instituțiilor care îl creditaseră.

În 2013, Cipru a suferit o criză bancară profundă, unde 47,5% din depozitele care depășeau 100.000 de euro la Bank of Cyprus au fost convertite în acțiuni ale băncii. Deponenții nu au putut recupera integral creanțele în numerar, primind în schimb participații la capitalul unei instituții aflate în dificultate. Această situație a demonstrat clar că, în anumite condiții, creanțele deponenților pot fi transformate în instrumente financiare cu un grad mai ridicat de risc.

În iunie 2015, Grecia a traversat o nouă etapă a crizei, cu băncile închise temporar și retragerile de numerar limitate. Populația avea bani în conturi, dar nu îi putea utiliza liber. Societățile comerciale au întâmpinat dificultăți în achitarea importurilor și a contractelor. Băncile s-au redeschis în iulie, însă restricțiile asupra capitalurilor au continuat. Această experiență a demonstrat că pierderea accesului la lichidități poate afecta profund o economie chiar și atunci când soldurile bancare nu sunt reduse nominal.

Vezi si: Ucraina numeste compania Nestle „sponsor al rusilor si al invaziei din Ucraina”

România nu se află în aceeași situație ca Grecia sau Cipru, însă mecanismul economic prin care dificultățile statului se transmit instituțiilor bancare este similar. Statul emite titluri pentru finanțarea deficitului și refinanțarea datoriei, iar băncile achiziționează aceste instrumente. În bilanțurile instituțiilor de credit apar astfel creanțe asupra statului, în timp ce obligațiile față de deponenți rămân exigibile în condițiile contractuale. Dacă statul se împrumută la dobânzi tot mai mari, valoarea de piață a obligațiunilor existente poate scădea, iar o restructurare a datoriei poate duce la pierderi definitive.

Expunerea de aproximativ 27% semnalată de OCDE trebuie examinată din această perspectivă. Ea nu înseamnă că 27% din depozitele populației sunt pierdute, ci că o parte importantă a activelor sistemului bancar depinde de capacitatea statului de a-și onora obligațiile financiare. O diminuare ipotetică de 10% a valorii acestei expuneri ar produce o pierdere economică brută de 2,7 unități, iar o reducere de 50% ar conduce la o pierdere de 13,5 unități.

Trebuie făcută și distincția dintre lichiditate și solvabilitate. O bancă poate deține active suficiente pentru acoperirea obligațiilor sale, dar poate întâmpina dificultăți dacă un număr mare de deponenți solicită simultan retragerea banilor. În asemenea situații, instituția poate fi obligată să vândă active înainte de scadență, uneori la prețuri inferioare valorii lor contabile. Pierderile astfel realizate pot afecta capitalurile proprii și pot transforma o problemă inițială de lichiditate într-una de solvabilitate.

Cadrul juridic european permite utilizarea mecanismului de recapitalizare internă (bail-in), prin care creditorii unei bănci pot suporta pierderi. În România, Legea nr. 312/2015 reglementează acest mecanism, iar Legea nr. 311/2015 stabilește plafonul general de garantare a depozitelor eligibile. O persoană care deține 500.000 de euro într-o singură bancă are o expunere negarantată de 400.000 de euro, iar pentru o societate comercială eligibilă care deține 5 milioane de euro într-o singură bancă, diferența peste plafonul general ar fi de 4,9 milioane de euro.

Vezi si: Globalistul Klaus Schwab se retrage, dar ramane familia lui la conducerea Forumului Economic Mondial

Din perspectiva dreptului de proprietate, articolul 44 din Constituția României garantează proprietatea privată, iar articolul 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția europeană a drepturilor omului protejează drepturile patrimoniale. Aceste garanții nu exclud intervențiile legale în cadrul procedurilor de insolvență sau de rezoluție bancară, dar impun respectarea legalității, a scopului legitim și a proporționalității.

Obținerea celor 24 de avize OCDE trebuie evaluată în raport cu realitățile economice semnalate de organizație. Avizele reprezintă rezultatele evaluărilor sectoriale și ale alinierii instituționale, nu certificate de solvabilitate a statului sau de absență a riscurilor bancare. Responsabilitatea pentru politicile fiscale, administrarea datoriei publice și supravegherea instituțiilor financiare aparține autorităților competente.

Este necesar ca Ministerul Finanțelor și BNR să prezinte o evaluare a concentrării expunerilor bancare asupra statului, a structurii titlurilor deținute, a maturităților și a monedelor de denominare, precum și a capacității capitalurilor bancare de a absorbi pierderi în scenarii severe. Publicarea unor teste de stres agregate și a unor informații suficiente privind depozitele negarantate ar permite o mai bună înțelegere a riscurilor.

Experiențele Greciei și Ciprului arată clar că dificultățile financiare ale statului și ale instituțiilor bancare nu rămân întotdeauna în interiorul acestora. România dispune de un cadru monetar și instituțional diferit, dar este expusă aceluiași mecanism economic de transmitere a riscului suveran către sistemul bancar. Procentul de aproximativ 27% semnalat de OCDE justifică o examinare atentă a acestei interdependențe, nu concluzia că o criză este inevitabilă.

România poate obține toate avizele OCDE și, în același timp, poate continua să acumuleze datorie publică, să înregistreze deficite bugetare și să mențină o expunere bancară importantă față de stat. Aderarea la o organizație internațională nu rambursează împrumuturile contractate, nu recapitalizează automat instituțiile financiare și nu garantează integral disponibilitățile populației și ale societăților comerciale. Când statul își finanțează cheltuielile prin împrumuturi repetate, iar băncile devin creditori importanți ai acestuia, riscul financiar nu mai poate fi analizat exclusiv ca o problemă bugetară. El privește stabilitatea sistemului bancar și, indirect, patrimoniul celor care își păstrează economiile în instituțiile de credit. Grecia și Ciprul au demonstrat cât de costisitoare poate deveni această interdependență. România ar trebui să înțeleagă mecanismul înainte ca o eventuală criză să oblige creditorii și deponenții să îi suporte consecințele.

Vezi si: Apartament cu bucătărie deschisă sau bucătărie închisă? Ce alegi în funcție de stilul tău de viață?

Lucian R.