ANPC a controlat, la nivel național, peste 900 de operatori economici care comercializau produse textile

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a desfășurat, o amplă serie de acțiuni de verificare a respectării prevederilor legale privind modul de comercializare, denumire, marcare și etichetare a produselor textile, la nivelul întregii țări.

Au fost controlați 921 de operatori economici, la 805 dintre aceștia înregistrându-se abateri. Au fost verificate circa 220.000 produse, în valoare de 13,2 milioane lei, deficiențe înregistrându-se la aproximativ 125.000 produse.

Principalele abateri constatate de comisarii ANPC au fost:

–              lipsa menționării pe etichete a denumirii fibrelor textile, precum și a compoziției fibroase

–              comercializarea unor produse textile neetichetate sau neînsoțite de documente comerciale

–              comercializarea unor produse din blană fără documente de conformitate

–              comercializarea unor produse textile fără etichetă de produs

–              comercializarea unor produse textile cu inscripții grafice asemănătoare cu cele ale unor mărci consacrate

–              neafișarea pe site a mențiunii că nu se acceptă retur

–              lipsa afișării datelor de identificare ale producătorului, importatorului sau distribuitorului, denumirea și adresa sediului social al acestuia

–              lipsa afișării prețului produsului în moneda națională

–              nerespectarea regimului promoțiilor (lipsa afișării perioadei promoționale, lipsa menționării pe etichetă a procentului de reducere și a noului preț de vânzare etc.)

–              practici comerciale incorecte (neconcordanțe între procentul de reducere de la raft și cel de la casa de marcat, între prețul de vînzare afișat la raft și cel de la casa de marcat, acoperirea prețului de referință, în cazul promoțiilor

–              lipsa autorizațiilor de funcționare

–              lipsa informațiilor privind garanția acordată produselor

–              comercializarea unor articole textile notificate pe sistemul european de alertă pentru produsele nealimentare – RAPEX.

Vezi si:  Italia e nemultumita de conditiile detinutilor italieni din puscariile din Romania

Recomandări pentru consumatorii care achiziţionează produse textile

  • să achiziționeze produse numai din magazine şi/sau raioane specializate, unde se eliberează documente de cumpărare (factură, bon fiscal, chitanţă fiscală), de care vor avea neapărat nevoie, în cazul depunerii unei reclamaţii;
  • să acorde o atenţie deosebită la achiziţionarea articolelor de îmbrăcăminte care poartă numele unor mărci celebre, dar al căror preţ este exagerat de mic în raport cu preţul real al unor astfel de produse, existând riscul ca acestea să fie contrafăcute;
  • să examineze cu atenţie produsele înainte de a lua decizia de cumpărare;
  • să ştie că eticheta oricărui produs trebuie să menţioneze compoziţia fibroasă a acestuia, adică denumirile fibrelor componente, urmate de procentul în greutate al fiecărei fibre; în cazul în care produsul are şi căptuşeală, compoziţia acesteia trebuie precizată în mod expres;
  • să ştie că orice produs textil trebuie să aibă instrucţiunile de întreţinere marcate pe eticheta din material textil, rezistentă la tratamente umidotermice, montată/cusută în interiorul produsului;
  • să respecte instrucţiunile de întreţinere respective;
  • să ştie că instrucţiunile de întreţinere trebuie să acopere toate tratamentele, în ordinea următoare: spălare, clorurare, călcare, curăţare chimică şi uscare în maşina de uscat cu tambur rotativ, indiferent dacă se aplică sau nu (dacă nu se aplică un tratament, simbolul respectiv este tăiat/barat).

AM