conturi rapide in euro la banci online

Maia Sandu: Modova nu se mai umilește în fața Kremlinului

Guvernarea de la Chişinău nu se mai umileşte, ca în trecut, în faţa Kremlinului, dar apără interesele cetăţenilor Republicii Moldova şi spune lucrurilor pe nume, a declarat miercuri preşedintele Maia Sandu, adăugând că Republica Moldova nu se va mai lăsa „batjocorită” de Rusia, dar va vorbi deschis despre presiunile exercitate de Moscova asupra Chişinăului, potrivit NewsMaker.

„Moscova arată în continuare lipsă de respect faţă de cetăţenii Republicii Moldova, dar guvernarea de la Chişinău, care îi reprezintă pe cetăţenii Republicii Moldova, nu se mai umileşte aşa cum s-a întâmplat în trecut în faţa Kremlinului, ci apără interesele cetăţenilor şi spune lucrurilor pe nume”, a afirmat Maia Sandu în cadrul emisiunii „Puncte de reflecţie” de la postul de radio Vocea Basarabiei.

„Atunci când vedem lipsă de respect din partea Moscovei, noi spunem despre acest lucru. Atunci când vedem încercări de a destabiliza situaţia în Republica Moldova, am spus-o sus şi tare, nu am ascuns detaliile aşa cum au făcut alte guvernări în trecut. Despre asta vorbeam atunci când spuneam că nu suntem o ţară care se lasă batjocorită”, a spus ea.

Republica Moldova, apreciază Maia Sandu, a devenit mai rezilientă, inclusiv graţie sprijinului oferit de partenerii ei de dezvoltare – sprijin reafirmat inclusiv în cadrul Summitului Comunităţii Politice Europene (CPE) de la 1 iunie, găzduit de autorităţile de la Chişinău.

„Azi suntem mult mai rezilienţi, în primul rând pentru că nu suntem dependenţi energetic de Rusia, aşa cum eram acum câteva luni, dar şi pentru că avem tot mai mulţi prieteni, pentru că este tot mai multă atenţie pentru Republica Moldova, şi am văzut asta la summit”, a adăugat ea.

Vezi si:  StartDecor, unul dintre magazinele online care au anuntat inghetarea preturilor dupa cresterea TVA

Maia Sandu declarase recent că relaţiile dintre Republica Moldova şi Federaţia Rusă nu au fost niciodată bazate pe respect, în ciuda eforturile guvernării de la Chişinău. Şefa statului susţinea că mărturie a acestui fapt stau trupele ilegale staţionate în regiunea separatistă transnistreană, embargourile politice şi amestecul constant al Moscovei în treburile interne ale Chişinăului.

Este încurajator să observăm cum lideri precum Maia Sandu își asumă responsabilitatea de a proteja suveranitatea și demnitatea țării lor, demonstrând astfel curaj și integritate într-un context geopolitic complicat. Această transformare a Republicii Moldova către o poziție mai independentă și rezilientă nu doar că schimbă balansul de putere în regiune, dar oferă și un exemplu valoros pentru cetățeni, arătând că integritatea și demnitatea națională sunt prioritare. Lecția aplicabilă în viața de zi cu zi este aceea că a ne susține valorile și interesele cu fermitate poate deschide noi căi de respect și încredere, indiferent de provocările externe. În final, angajamentul sincer și deschis față de propriile idealuri poate aduce nu doar stabilitate, dar și noi ocazii de colaborare și sprijin internațional.

Cauta in dictionarul excplicativ roman dexonline.net definitile tuturor cuvintelor pe care nu le cunosti sau nu le intelegi din stirea de mai sus.