Noul pachet de sancţiuni impus Rusiei de UE la un an de la începutul războiul în Ucraina vizează 121 de persoane şi entităţi, inclusiv producători iranieni de drone, în timp ce Statele Unite au adoptat la rândul lor un nou set de sancţiuni împotriva Rusiei, acesta incluzând şi intermediari europeni, relatează AFP.
Adoptat vineri, al zecelea pachet de sancţiuni al UE după începerea războiului în Ucraina cuprinde „sancţiunile de cea mai mare anvergură adoptate vreodată”, a indicat sâmbătă într-un comunicat preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. Sunt astfel vizate 96 de entităţi ruseşti suplimentare (companii sau agenţii de stat), inclusiv trei bănci ruseşti.
Sunt de asemenea vizate şapte entităţi iraniene, toate reprezentând producători de drone folosite de Rusia pentru a lovi ţinte în Ucraina.
De asemenea, interdicţia exportului de produse industriale europene către Rusia a fost extinsă către noi bunuri cu dublă întrebuinţare (civilă şi militară), precum componentele electronice, vehiculele specializate, piesele mecanice, piesele de schimb pentru motoarele de avion, antenele, macaralele, materiile prime constituite din pământuri rare, circuitele electronice şi camerele cu termoviziune. Importurile anuale ale Rusiei de astfel de produse însumează circa 11 miliarde de euro.
O prevedere a acestor noi sancţiuni obligă statele UE să îmbunătăţească raportarea activelor ruseşti îngheţate în urma pachetelor anterioare de sancţiuni. În urma acestor sancţiuni impuse Rusiei, active în valoare de aproape 19 miliarde de euro ale oligarhilor ruşi au fost îngheţate în UE, iar statele occidentale şi partenerii lor din G7 (UE, SUA, Regatul Unit, Canada şi Japonia) au blocat accesul Rusiei la circa 300 de miliarde de dolari din rezervele sale valutare sau în aur, măsură descrisă de Moscova drept un ”furt”.
Bruxellesul caută acum o bază legală pentru confiscarea activelor ruseşti îngheţate şi folosirea acestor fonduri pentru reconstrucţia Ucrainei.
În noul pachet de sancţiuni europene au fost luate noi măsuri şi împotriva unor entităţi ale mass-media ruse. Astfel, au fost suspendate licenţele birourilor în limba arabă ale posturilor Russia Today şi Sputnik, posturi deja interzise în UE.
Washingtonul a anunţat la rândul său vineri un nou set de sancţiuni contra Rusiei, ce vizează responsabili politici, companii de semiconductori, dar şi intermediari europeni acuzaţi că au contribuit la ocolirea sancţiunilor precedente impuse Moscovei după declanşarea războiului.
Aceasta este „una dintre cele mai importante acţiuni în materie de sancţiuni” de la începutul războiului, notează, tot într-un comunicat, Departamentul american al Trezoreriei.
Stiri asemanatoare:
O noua baza americana in Polonia
Din 20 ianuarie, ziua in care Trump isi preia mandatul, incepe deportarea migrantilor ilegali
Operatiunea ”Ghost Guns”