Mediul de business din România este în continuare dominat de bărbaţi şi există inegalitate în antreprenoriat pe motive de gen, dar are loc un progres semnificativ în condiţiile în care femeile sunt tot mai prezente fie ca antreprenoare, fie în funcţii de conducere, arată concluziile unei analize la care au răspuns fondatoarele unor companii din IT, HR, design interior şi marketing.
„În momentul actual, consider că business-ul are genul masculin, în special din prisma faptului că femeile sunt mai puţine în România, dar şi în lume, pe poziţii de conducere în organizaţii. De aceea se resimte mult mai mult stilul de conducere masculin. În continuare există o inegalitate în antreprenoriat pe motive de gen, care totuşi se diminuează de la an la an”, consideră Cătălina Trupşor, fondator şi CEO Color Smart Distribution.
Antreprenoarea, cu 17 ani de experienţă în business, punctează că, deşi în continuare mediul de afaceri românesc este dominat de bărbaţi, totuşi influenţele leadership-ului feminin încep să se simtă în culturile organizaţionale, în dezvoltarea sau inovarea unor noi businessuri.
În schimb, Roxana Epure, proprietara NextUp Solutions, una dintre cele mai mari companii româneşti de soluţii software, subliniază că business-ul nu are gen şi că singura cale pentru antreprenorul român, femeie sau bărbat, este să se profesionalizeze indiferent de gen, să-şi aşeze pe principii sănătoase businessul şi să creeze o cultură a performanţei.
„Vedem tot mai des femei proprietari de afaceri. Sunt reziliente, organizate şi conduc organizaţii profitabile, în producţie, tehnologie, servicii, distribuţie. Sunt deschise să înveţe, sunt competitive, căci până nu demult era necesar să îşi demonstreze capacităţile, prin comparaţie cu bărbaţii. Văd des femei hands-on, care reuşesc să se ocupe şi de afacerile lor, şi de familie, să fie şi sociale. E admirabil să vezi femei puternice, care aleg constant să facă multe, fără să se plângă, ba din contră, cu bucurie şi cu pasiune”, este de părere antreprenoarea cu peste 12 ani de experienţă.
Şi Graţiela Lupu, co-fondator White Image, prima şi cea mai mare companie de email marketing din ţară, consideră că business-ul românesc nu mai are gen şi că femeile sunt tot mai prezente în antreprenoriat. „Femeile în business reprezintă o forţă în economia ţării şi din ce în ce mai multe ocupă poziţii de top sau îşi dezvoltă afaceri proprii. În ultimii 10- 20 de ani, mediul de afaceri românesc a evoluat semnificativ în bine, cu multe schimbări importante şi, astfel, din ce în ce mai multe femei din România au ales să înceapă propriile afaceri imediat după terminarea studiilor datorită fondurilor alocate pentru start-up-uri şi în general al accesului la finanţare”, susţine Graţiela Lupu.
Stiri asemanatoare:
Leelo – soluția care eficientizează modul în care antreprenorii români își conduc afacerile
Pretul aurului si al argintului creste continuu
Netflix va difuza un film despre traditiile moldovenesti