
Dupa aproape 5 ani de declin a pietei imobiliare accentuata de criza financiara mondiala, specialistii au doua variante de evolutie a pietei pentru acest an. Pe de o parte, majoritatea celor din domeniu sustin ca in sfarsit piata imobiliara din Romania se va stabiliza in acest an, neexistand motive pentru care aceasta sa isi continue declinul. Acest lucru se bazeaza pe faptul ca guvernul a reusit sa stabilizeze declinul economic national. Pe de alta parte, guvernul va sustine in continuare programul Prima Casa care se doreste a fi modificat in Noua Casa, iar in urma acestuia sa se poata achizitiona numai locuinte noi. Asadar, conform actualelor date este de inteles de ce este sustinut de catre specialisti, faptul ca in acest an piata imobiliara se va stabiliza. Este adevarat ca acestia nu prevad o crestere, dar inca este prea devreme pentru a se vorbi de ea.
O alta parte a celor din domeniul imobiliar sustin ca piata imobiliara este posibil sa mai cunoasca o scadere, deoarece nivelul chiriilor a scazut (cel putin in Bucuresti) cu aproximativ 49% fata de anul 2008, iar cei interesati isi permit mai repede sa inchirieze decat sa cumpere. Un alt motiv de scadere al preturilor, dar nu la apartamente noi, este programul Noua Casa. Datorifa faptului ca acest program vrea sa vina cu sustinere si garantare guvernamentala numai pentru locuintele noi, in ultimile doua luni, din ce in ce mai multe locuinte vechi au fost scoase pe piata. Bineinteles ca tendinta este una de micsorare usoara a preturilor deoarece propietarii acestor locuinte nu vor sa ramana cu ele nevandute.
In cazul in care programul Noua Casa se va pune in miscare, proprietarii ansamblurilor rezidentiale care vand apartamente noi vor fi clar avantajati. Influenta crizei financiare asupra preturilor locuintelor a fost si inca este una evidenta, iar piata imobiliara isi va reveni foarte greu datorita efectelor pe termen lung a acesteia. Dupa cum se poate vedea pe site-urile destinate anunturilor imobiliare cum ar fi http://www.rezidential.net, in ultimile doua luni din ce in ce mai multe case de vanzare in Bucuresti au fost scoase pe piata.
In concluzie, conform expertilor, daca programul Noua Casa va fi aplicat, atunci va exista o mica crestere pe sectorul de locuinte noi si o scadere a preturilor pe sectorul de locuinte vechi, iar daca acest program nu se va aproba, cu siguranta va fi o stagnare sau chiar o usoara scadere a pietei imobiliare.
Sunt scoase intr-un numar destul de mare la vanzare case din Bucuresti, precum si din toata tara, dar influenta crizei asupra economiei a dus la lipsa surselor de finantare, precum si a puterii de cumparare. In aceste conditii de criza, bancile nu mai au resurse de finantare in special datorita dezvoltatorilor care au facut credite pentru a face investitii uriase in constructii si care nu au mai putut returna banii catre banci, dar si din cauza celor care au imprumutat sume mici, dar pe care nu au mai putut sa le returneze bancilor in urma pierderii locurilor de munca si acelea platite foarte prost. Asadar, se poate concluziona ca cei care au surse de finantare este bine sa investeasca acum in imobiliare.
Reflectând la redresarea pieței imobiliare din perioada 2013-2014, devine evident că strategiile precum programul Noua Casa și stabilizarea economică au avut un impact semnificativ asupra sectorului. În ciuda incertitudinilor și a predicțiilor variate, cei care au avut curajul și capacitatea de a investi în acea perioadă au beneficiat, probabil, de prețuri mai avantajoase la locuințele vechi și de oportunități de creștere la cele noi. Pentru cititorii de astăzi, lecția este să fie atenți la politicile guvernamentale și economice care pot influența piața, dar și să profite de momentele de stagnare sau scădere pentru a face investiții inteligente. Este important să evaluăm cu atenție opțiunile și să nu subestimăm efectul deciziilor financiare majore în context economic instabil.
Stiri asemanatoare:
Cum au evoluat prețurile apartamentelor de vânzare în principalele orașe din țară
Cum să beneficiezi de toate drepturile fiscale ca angajat în Germania
A scazut inflația, nu si prețurile