Toti cei care au un membru al familiei care sufera de Alzheimer si-au pus intrebarea: este boala Alzheimer ereditara? Voi fi si eu afectat? Sunt copiii mei expusi riscului de a dezvolta aceasta boala ? Si daca da, ce se poate face pentru a intarzia aparitia bolii ?
Boala Alzheimer este o pierdere progresiva a neuronilor din creier. In cele mai multe cazuri, este o boala legata de varsta. Functiile cotidiene, inclusiv memoria, sunt afectate, limitand independenta pacientului.
In ce masura e o boala genetica ?
Mecanismele care duc la aparitia bolii Alzheimer sunt inca foarte putin cunoscute. Boala devine din ce in ce mai frecventa si sunt familii in care unul, doi sau chiar trei membri sunt afectati. Este firesc sa se creada ca aceste cazuri sunt legate intre ele. Dar acest lucru se intampla foarte rar. Cresterea numarului de cazuri este legata mai degraba de imbatranirea populatiei.
Se crede ca ereditatea este implicata in mai putin de 1 la suta din cazuri. Persoanele care sufera de o forma ereditara a bolii Alzheimer au toate o caracteristica comuna: boala apare foarte devreme, inainte de 65 de ani, uneori chiar inainte de 50 de ani. Acest lucru este cunoscut sub numele de Alzheimer cu debut precoce. Pentru a fi absolut sigur ca boala este ereditara, bolnavul trebuie sa se supuna unui test genetic.
Acest test presupune prelevarea unei probe de sange. Este nevoie de o perioada destul de lunga pentru a obtine rezultatele, aproximativ trei luni. Alti membri ai familiei care nu prezinta simptome pot solicita, de asemenea, efectuarea acestui test, pentru a afla daca sunt sau nu purtatori ai mutatiei.
Ce gene sunt implicate
Exista trei gene responsabile de formele ereditare ale bolii Alzheimer: PSEN1, PSEN2 si APP. Acestea sunt localizate pe trei cromozomi diferiti. O copie a genei provine de la mama si o copie de la tata. O anomalie in doar una dintre aceste trei gene si in doar una dintre copii este suficienta pentru a declansa boala. Se spune ca transmiterea este autozomal dominanta. Prin urmare, fiecare persoana afectata are o sansa de 50/50 de a transmite boala la fiecare nastere.
Poate fi prevenita boala ?
Pentru a preveni boala Alzheimer, trebuie sa adoptati un stil de viata sanatos: o dieta variata si echilibrata, exercitii fizice regulate, fara fumat si fara consum excesiv de alcool. De asemenea, este recomandabil sa va angajati in activitati care sa va stimuleze intelectual si sa va faca placere. Daca aveti hipertensiune arteriala sau diabet, ar trebui sa va tratati pentru a echilibra boala.
AM
Stiri asemanatoare:
Efectele zgomotului si ecoului asupra vieții noastre de zi cu zi
Oamenii de știință dezvăluie: creierul nostru se poate conecta cu creierul câinelui
Cum stați cu banii în octombrie ? Depinde de zodie !