conturi rapide in euro la banci online

Jurnaliștii își pierd încrederea în favoarea rețelelor sociale

Sunt influencerii şi celebrităţile surse de informare mai bune decât jurnaliştii în ochii tinerilor? Un raport de referinţă la nivel mondial tinde să demonstreze acest lucru, arătând importanţa tot mai mare a reţelei sociale TikTok ca un canal de acces la ştiri, relatează France Presse.

„Generaţiile cele mai tinere, care au crescut cu reţelele sociale, adesea acordă mai multă atenţie influencerilor sau celebrităţilor decât jurnaliştilor, chiar şi când vine vorba de ştiri”, subliniază raportul Institutului Reuters pentru Studiul Jurnalismului din 2023, afiliat la Universitatea Oxford (Marea Britanie).

Acest raport anual despre informaţiile digitale, publicat la 14 iunie, se bazează pe sondaje online efectuate de compania YouGov pe 94.000 de persoane din 46 de ţări.

Un rezultat marcant din anul acesta este că majoritatea utilizatorilor de TikTok, Snapchat şi Instagram (respectiv 55%, 55% şi 52%) spun că acordă atenţie influencerilor sau celebrităţilor atunci când vine vorba de ştiri. În schimb, pe Facebook (care, la fel ca Instagram, aparţine grupului american Meta), sau Twitter, mai puţin folosite de tineri, jurnaliştii joacă rolul principal.

Întrebat de AFP, autorul principal al raportului, Nic Newman, citează exemplul tânărului englez Matt Welland, care care analizează pe TikTok subiecte de actualitate şi de viaţă cotidiană pentru cei 2,8 milioane de abonaţi ai săi.

„De asemenea, se poate ca o celebritate să vorbească despre un subiect de actualitate”, continuă Newmann, evocând campania digitală a fotbalistului englez Marcus Rashford în favoarea meselor gratuite pentru copiii săraci în 2020.

Fiindcă pentru generaţia TikTok, termenul „ştiri” are o semnificaţie cu mult mai largă decât sensul său tradiţional, în care ne gândim în primul rând la politică sau la relaţii internaţionale.

Vezi si:  Stewardese in pantofi sport si fara machiaj

Pentru aceşti tineri, informaţiile „înseamnă tot ce este nou, toate sectoarele: sport, divertisment, bârfe, ştiri, cultură, arte, tehnologie etc.”, releva Institutul Reuters într-un alt studiu dedicat special acestui subiect anul trecut.

Această preluare a puterii de către influenceri este cel mai spectaculos efect al unei schimbări a ierarhiei dintre reţelele sociale: cele tradiţionale ca Facebook pierd teren, fiind surclasate de cele bazate pe video, ca TikTok, Youtube (care aparţine grupului Alphabet, compania-mamă a gigantului american Google), Instagram şi Snapchat.

Pe măsură ce generaţiile tinere își pierd încrederea în jurnalismul tradițional în favoarea influencerilor de pe platforme precum TikTok sau Instagram, devine crucial să navigăm cu discernământ printre informațiile prezentate. Pe de o parte, influența personalităților din mediul online poate aduce perspectiva unor experiențe directe și autentice, dar pe de altă parte, nu ar trebui să subestimăm expertiza și etica profesională pe care jurnaliștii le aduc în relatările lor. În viața de zi cu zi, este esențial să ne formăm o abordare echilibrată, combinând diversitatea de surse pentru a obține o imagine completă și nealterată a realității. Așadar, o atitudine critică și educarea constantă în privința consumului mediatic pot evita capcanele dezinformării și pot sprijini o societate informată și responsabilă.

Cauta in dictionarul excplicativ roman dexonline.net definitile tuturor cuvintelor pe care nu le cunosti sau nu le intelegi din stirea de mai sus.